BIO

....iar în unele timpuri ești tot un freamăt.
ca primăvara sub ultima zăpadă.

Sunt timpuri când toate se amestecă în tine și vor să-și intre pe un făgaș. Când a venit vremea ca tu să (te) îngădui.

 

Timpuri când îți auzi ADN-ul cum se remodelează, intențiile și alegerile cum se sortează. Când îți auzi sângele cum curge încet prin vene și prin sistem, celulele cum se înlocuiesc unele pe altele, cum se reconfigurează rețelele de neuroni din creierul tău, cum mintea pune lanțuri peste gânduri ca să poată respira, cum inima se afundă în sine scăzându-ți tensiunea și pulsul, când sufletul face un pas mai în față. Când tu doar te aștepți.

 

Nu te mai grăbești nicăieri, nu te mai tiranizeaza nicio presiune, nici a timpului, nici a anotimpurilor, nici a lumii și a regulilor ei haotice, nici a călătoriilor și nici a destinațiilor de-un fel sau altul, nici a iubirii sau a absenței ei, nici a răzvrătirii, nici a resemnării, nici a dorințelor și emoțiilor. Nici măcar a ta.

 

Nu mai ai nici o teamă, nici de eșec, nici de respingere, nici de abandon, nici de sărăcie, nici de moarte. Nu mai ai nici o grijă, nici pentru ziua de azi, nici pentru cea de mâine, nici pentru unii și nici pentru alții.

 

Când totul e mai greu, dar se simte din ce în ce mai ușor. Când îți dorești totul, dar nu mai revendici nimic. Când orice ar fi e bine, indiferent ce-ar fi, cum ar fi și când ar fi. Când te poți bucura la fel de mult și pentru viață și pentru moarte. Când oricare ar fi să-ți fie e binevenită și ești pregătit pentru oricare dintre ele cu la fel mare curiozitate și bucurie. Când poți să plângi când e de plâns și să râzi când e de ras. Și nu invers sau deloc. Când poți privi în jurul tău la lucrurile care odinioară te scârbeau și enervau, pă sându-ți la fel de mult ca și atunci, dar fără să te mai tulburi. Când trecutul nu te mai ajunge în nici una din formele lui și când auzi ușă după ușă cum se închide între tine și el, încet, lin, fără curenți, fără tremur, fără zgomot, ci pur și simplu.

 

Când te privești și din afară și dinăuntru cu aceeași curiozitate, răbdare și nerăbdare. Când îți spui lucruri pentru tine din viitor și pe care acum nu ți le mai aduci aminte. Când descoperi că ți-au crescut aripi noi și încă nu îți vine să crezi și să înțelegi că a venit vremea să le întinzi și să înveți să zbori din nou. Când urmează să te cunoști și recunoști încă o dată. Când totul în jurul tău e atât de nou încât e de nerecunoscut și totuși, mai familiar ca niciodată.

 

Sunt timpuri. Timpuri și timpuri.

 

Iar în unele timpuri ești tot un freamăt.

Ca primăvară sub ultima zăpadă.

 

(Fragment din ,,Pe Dinafară", Jurnal dintr-un timp în care am fost doar cuvânt.)

Sunt Georgia. 

 

Un loc în cuvinte 

este un fir de drum unde

scriu ca să nu (mă) uit.

în engleză și în română. 

pentru mine din trecut, pentru mine din viitor, ca să (mă) ajut și din curiozitate.

este și o formă nouă și mai cuprinzătoare, unde să poată fi și mama, și sora mea, și cine mai vrea din familie și dintre prieteni.

#aplaceinwords

#unlocincuvinte

© 2018 by Georgia Mihalcea | A Place In Words.                                                                                                                               Property FanaticDaydreamer Pictures