Şarpele

Într-o zi din vacanţa de vară, Nicu împreună cu Dudu şi Zese, prietenii lui, s-au dus în pădure şi au prins un şarpe subţirel, dar lung şi negricios. Erau aşa de mândri de el!


I-au lăsat pe toţi copiii să pună mâna pe el. Mie îmi era tare frică, dar, dacă toţi puseseră mâna pe şarpe şi nu păţiseră nimic, zic, hai să pun mâna şi eu.


Mama era în curăţenie generală şi toate lucrurile din casă erau scoase în curte. Când a venit Nicu cu şarpele şi mi l-a întins să-l pipăi şi eu, şi când am văzut că era aşa de rece şi se tot încorda în mâna mea, m-am speriat şi am început să ţip.


Nicu a scăpat şarpele din mâna, iar el a fugit printre toate lucrurile din curte, el ştie unde, căci, dus a fost. Noi toţi am stat cu coada între picioare căci nu ştiam dacă şarpele a luat-o spre grădină sau s-a oprit în vreun dulap, aşa că, ori de câte ori ne chema mama să-i ajutăm la ceva, parcă aveam un stâlp înfipt în noi.


Dar, când a auzit mama ce s-a întâmplat, a scos săraca tot din casă afară, le-a mai scuturat din nou pe toate de la cearceaf la plapumă, apoi l-a luat pe Nicu la cafteală, zicând că el este de vină că-i mai mare. Aşa că Nicu a rămas şi fără şarpe şi caftit.


Ce mai conta, era vară şi viaţa era a noastră!


(fragment din Dealuri, Dealul Copilăriei)


#copilarie #sarpe

© 2018 by Georgia Mihalcea | A Place In Words.                                                                                                                               Property FanaticDaydreamer Pictures