Încolțită

Actualizată în: 9 Iun. 2019

Încolțită.


viata la pensie. viata din pod.

Astăzi am stat mult în pod, undeva. Simțeam cu ardoare să văd lumea de sus, și viață de sus, și moartea de sus. Simțeam că sunt deasupra mea, parcă eram ființă în ființă, undeva deasupra ființei.


Apoi am pipăit lucrurile din pod ,vechiturile, scaune cu spătar care vor trebui reparate cândva, bucăți din tot felul de lucruri pe care le-am adus de la bloc aici la țară și pe care încă nici nu le-am mișcat din loc. Mă uităm la ele ca la niște adevărate părți din viețile noastre. Aș zice că acum sunt pregătită să refuz amestecuri în viața mea, risipiri, dar toate, absolut toate sunt purtătoare de amintiri. Pe lângă ele am râs, am plâns, am făcut planuri, am sperat.


Parcă atunci și ele erau vii, iar acum parcă sunt cu adevărat moarte. Când mă gândesc cu câtă dragoste și-a cumpărat C., fata mea, biroul, patul, mobila de bucatarie…si acum stau înghesuite una peste alta într-un pod. Dacă ar avea gură lucrurile? Oare nu mi-ar da dreptate?


Am strâns în pod saci cu haine care mai de care mai noi, mai vechi, pe care le-am ținut special să-mi mai întărească amintirile. Le mângâiam, îmi consumam amintirile și legam sacii la loc pentru data următoare. Simt că chiar va trebui să fac curat și pe lângă mine, dar mai ales înaintea mea. Dacă am reușit să fac ordine cât de cât în mine poate voi reuși să eliberez drumul nostru! Doar să fiu pregătită!


Toată copilăria mea am petrecut-o într-un pod, podul copilăriei! Acolo, în podul copilăriei dădeam spectacole, făceam baloane de săpun, ne puneam măști, citeam doxurile lui tata, cântam din armonica lui, dormeam în fân și mai ales priveam lumea de sus! Viața! Mai ales viața! Din pod lumea părea mai mică și cerul mai aproape.


Odată am adormit în gura podului la soare. Mama avea musafiri, mă trimisese să-i aduc apă rece pentru serbetul musafirilor, iar eu m-am urcat în pod și am adormit în gura lui la soare. La un moment dat am căzut. Și am căzut jos, printre pietre. Mai era jos capra de tăiat lemne și câțiva bușteni mai mari. Ce tare s-a speriat mama care văzuse totul prin ușa crăpată a casei! Iar eu eram complet străină de orice sperietură sau durere. Mă bucuram nespus că-mi dă mama atâta atenție.


Oare dacă am fi pierdut apartamentul în somn, ne-ar mai fi durut sufletul atât de mult?


Dacă tot ce e mai rău și dureros s-ar întâmpla în somn? Dar ce e somnul? O stare între viață și moarte? Mai multă moarte?


Copilăria a trecut. Doar un pic mi-ar trebui, doar un pic, s-o iau de la capăt. Am șaizeci de ani. Trei sferturi somn, un sfert pod și restul viață!


Încep ,,Dealul Trei" - ,,Dealul din mine". Am multe gânduri, putere de luptă și perseverență. Am progresat cu celelalte două dealuri, dar parcă acum chiar trebuie să fiu prevăzătoare.


Simt cum sunt încolțită. La fel cum o cetate pe vremuri avea în jurul ei un șanț mare plin cu apă contra dușmanilor, așa și eu trebuie mereu, mereu să mă protejez cu cercuri de foc viu de rugăciuni, răbdare și ascultare și mai ales cu iubire. Multă, multă de tot!

Oare unde să mă rog și să-i iubesc pe cei care ne-au jefuit și ne-au luat casa? În pod, în somn sau în realitate? Ce greu îmi e să cred și mai ales să pot să-i iert, să-i iert cu adevărat, cine știe cât de stăpânite de diavoli or fi sufletele lor?


Oricum aș face, dacă m-ar întreba cineva, nu știu dacă Dumnezeu mi-ar mai da voie să mă întorc în viața mea, singură, doar alături de cele două suflete dăruite, ale fetelor mele, chiar nu știu dacă aș avea timp de iubire mai multă iubire adevărată, constructivă.

Atâția ani am fost și mamă și tată și familie. Mi-am tot împărțit ziua cu treburi, iar noaptea când intram în camera lor mi se părea adesea că fetele seamănă în somn ca două picături de apă. Aproape că nu puteam să le deosebesc. Le mângâiam, le sărutam, le făceam cruciulițe și rugam îngerașii să mi le vegheze bine, le înveleam, le trăgeam de năsuc, nopți, ani chiar, și acum în pod, în vis, tot timpul.


O să încep alt urcuș. Va fi urcușul pe poteca galbenă, vie, dreaptă. Am mers de cele mai multe ori la biserică pentru copii. Acum va trebui să merg și pentru mine, cu toate că mereu fetele îmi dau liste cu ce trebuie să-l rog pe Dumnezeu pentru ele.


Desigur că o să mă rog și încă o să vorbesc cu marea familie să ne ajute aici pe pământ să putem traversa corect strada vieții noastre!


O să urc dealul morților și o să las în urmă totul. Acest mare ocean verde și minunat care s-a numit viață. Viața mea!


(Scriere din ,,Dealul Trei", jurnalul Magdalenei)


#copilarie #viata #moarte #amintiri #viatalapensie

© 2018 by Georgia Mihalcea | A Place In Words.                                                                                                                               Property FanaticDaydreamer Pictures