Iubirea acoperă cu tăcere păcatul celuilalt.

Iubirea, smerenia, blândețea și starea de încropit.


Iubirea acoperă cu tăcere păcatul celuilalt.

SMERIT - cinstit, credincios, devotat, fidel, modest, nestrămutat, statornic, supus, preaplecat.


Oare cum arată o inimă nestrămutată? Statornică? Fidelă? Devotată? Cinstită? Credincioasă? Preaplecată? Ce cuvânt frumos: preaplecat. Parcă le cuprinde pe toate.

Oare cum să se poată așeza iubirea aia potrivită ție și plămădită întocmai pentru tine într-o inimă care nu este în toate felurile astea? Într-o inimă care este mai puțin de atât (încă)? Și cum ar putea celălalt să te iubească cum ai nevoie și îți e de trebuință dacă a lui inimă e mai puțin de atât (tot încă)? Și la ce-o fi de folos mai puțin de atât? Și unde duce?


Cine ești tu cu o inimă care nu este încă smerită? Cinstit pe alocuri? Credincios când nu mai poți? Devotat uneori? Fidel din când în când? Nestrămutat în zilele cu soare afară? Statornic temporar? Ce starea naibii de căldicel, nu? De încropit. Așa și așa. Nici așa, nici așa.


ÎNCROPIT: Strâns (cu greu) la un loc.


Atât de conștient era Iisus de natura umană încât le-a zis oamenilor: ori răi, ori buni, dar nu căldicei. Surprinzător să zică Iisus că e mai bine pentru om să fie rău decât căldicel. M-a zgândărit ani în șir ideea asta, până m-am prins că El lasă oamenilor ca învățătura o mare tehnică de împlinire.


Într-un scenariu ateist în care n-aș crede cu adevărat în dumnezeirea lui Iisus, pentru mine este omul cu puterea cea mai mare de pe Pământ, din toate vremurile, pentru că după el timpul se împarte înainte și după, și nu am unde găsi încă o măsură a puterii mai mare decât asta. Astfel, nu-mi pot lua un alt punct mai bun de referință la capitolul tehnică și inteligență.


În viața mea de până acum n-am trăit decât povești despre iubire. Ca orice povești despre iubire, au fost dureroase, chinuite, dizlocante.


Iubirea din tabloul meu nu s-a așezat în viața mea și în lipsa ei, probabil că respir doar din mila lui Dumnezeu.

Am realizat la un moment dat că s-a întâmplat așa și pentru că inima mea nu era îndeajuns de smerită și că va rămâne așa până când inima mea va ajunge la o măsură potrivită sufletului, minții și potențialului meu.


De când cred asta, nu mă mai răzvrătesc împotriva greului, a relelor sau a necazurilor care mi se întâmplă. Doar mai oftez uneori. Iar când nu mai pot, nu mai pot. Și în fiecare zi nu mai pot și simt că e ultima zi.


Cu greu m-am încropit și cu mai greu rezist strânsă la un loc.

Nu știu ce e iubirea.


Nu știu cât de smerită trebuie să fie o inimă pentru ca iubirea să se așeze în viața omului. Nu știu nimic.


Știu doar că cea mai frumoasă mărturie și învățătură despre iubire rămâne cea din Corinteni și cuvintele apostolului care articulează amuțitor de frumos acel pasaj: Iubirea acoperă cu tăcere păcatul celuilalt, cuvinte care mă fac să realizez încă o dată, uitându-mă în urmă, cât de mică mi-a fost putința și măsura.


(Februarie 2015, Pe dinafară - Jurnal dintr-un timp în care am fost doar cuvânt)


#iubire #smerenie #blandete

6 afișare

© 2018 by Georgia Mihalcea | A Place In Words.                                                                                                                               Property FanaticDaydreamer Pictures