Liniște. Mor mă, mor! A fost #Colectiv.

Mor mă, mor!


Mă bântuie strigătul unui tânăr desprins din mulțimea cuprinsă de flăcări. O înregistrare video în care nu se vede nimic, dar se aude tot.

Nimeni nu-i răspunde. Cine?


Ne văd mufati prin fire invizible la o priză în care s-a scăpat prea multă vaselină. Când se împiedică cineva de firele noastre, când ne scapă din mână sau când alunecăm, ele zboară lin din prize și trecem instant din on în off. Pe loc și fără preaviz. No second chances. No tomorrow.


Panică, frică, intervenții, forfotă, operațiuni de salvare, share, like, comment.

Mor mă, mor. Strigai.


Liniște.


Statusul pacientului cu seria CNP 1/2xxxxxxxx: unplugged prin ardere. Cauza: Pacientul însuși. Pentru că a fost acolo.


RIP și candele, lacrimi și suspine. Știri, voci, păreri, feed overloaded, vinovați, revoltați, amuțiți, îngenunchiați, eroi, anchete, acuzatori, pedepsiți, nepedepsiți îndeajuns.


Game Over. Next. De la anul taxele la PFA cresc dramatic. Tot în mod dramatic pasagerii avionului rusesc în număr de 224: morți toți. În altă parte a lumii alți vii plâng alți morți. Noi aici, ei acolo și alții în alte părți.


Liniște.


Ne naștem greu, trăim și mai greu și murim prea ușor de cele mai multe ori. Fie că ne dăm foc singuri la valiză, fie că ne dau alții foc sau ne împing în flăcările lui, drumul plângerii și al scrâșnitului dinților este foarte bine lubrifiat.


Mor mă, mor!


Strigătul tânărului desprins din colectivul ars la toate capetele mă bântuie. O înregistrare video din momentul zero în care nu se vede nimic, dar se aude tot.


Nimeni nu-i răspunde. Cine?


Mă izbeste amuțirea. Cineva era în plin proces de stingere și dispariție de pe fața pământului și a dat față în față cu dimensiunea propriei singurătăți în mijlocul mulțimii singure și disperate, în plin proces de stingere și ea, ca și toate celelalte mulțimi din jurul ei.


Mor mă, mor! Ziceai. Ziceai și te duceai. Te duceai și parcă spuneai: De acum ești martor la stingerea mea. Știi! M-ai auzit!


Da, te-am auzit!, murmur și eu. Da, știu. Știu fără să te știu.

Știu că ai avut până atunci o seară reușită, cu oameni faini, ca tine, și muzică la fel, că aveai planuri pentru a doua zi și pentru viață. Știu că aveai o mamă și un tată, poate chiar și o iubită sau un iubit care te așteptau undeva unde tu îi spuneai acasă, că poate îți făcuseși planuri de Crăciun și Revelion.


Știu că și ei te-au auzit când strigai pe înregistrarea aia Mor mă, mor! și că dacă te-au recunoscut, au împietrit pentru totdeauna, striviți și amuțiți și ei sub propria neputință, crestați adânc de dureri de neînchipuit și condamnați la depresie veșnică.


Te văd cum te desprinzi din Colectiv, încet încet, cum simți tot mai înfundat cum îți e trupul sfredelit în picioare de toți ceilalți care cred că poate încă mai au o șansă, topit de foc și înecat de fum din propria-ți carne, cum auzi tot mai surd strigătele de panică și disperare ale celorlalți, cum le picură trupurile topite peste tine și cum și ei strigă, ca și tine, cu ultimul rest de suflare Mor mă, mor!


Și apoi ați dispărut, lăsând în urmă o viață mai mult visată decât trăită. Și pe noi, plângând surd de neputință în fața unui ecran sau cu o lumânare în mână la locul tragediei sau acasă. Cutremurați încă o dată de conștientizarea propriei fragilități, ținând cu dinții de firele proprii agățate de priza preaunsă cu vaselină, ca să nu ne ducem și noi, cel puțin nu la fel de ușor cum v-ați dus și voi. Nu încă. Am rămas în urma voastra, mulțumind cerului cutremurându-ne, că nu am fost noi sau ai noștri în locul vostru. Nu încă.


Mor mă, mor. Strigai.


Te văd cum te desprinzi de tine și de colectiv, cum scapi de iad prin iad, cum ne privești din văzduh, de unde ești, cum ne lamentăm, cum plângem, cum îți punem lumânări, cum scriem pe bloguri, cum ne rugăm pentru tine acolo de acum și pentru ai tăi de aici, cum ne amuțește încă o dată dimensiunea propriei ignoranțe și comodități, a lipsei de reacție de zi cu zi, cum acuzăm, cum anchetăm, cum pedepsim, cum îți operăm prietenii în spitale, cum înjurăm, cum vin salvări, cum pleacă salvări, cum citim listele cu morți ca tine, sperând să nu fie și ai noștri pe ele.


Te văd. Te știu. Te aud. În loop. Ca un ecou care nu se mai termină.


Mor mă, mor. Să mă salveze cineva.


Statusul pacientului cu seria CNP 1/2xxxxxxxx: unplugged prin ardere. Cauza: Pacientul însuși. Pentru că a fost acolo.


Ne pare rău. Nu există salvatori.

Aici nu există decât vinovați, acuzatori, oameni care plâng și eroi.

Aici nu suntem decât noi.

Liniște.

***

Scriere tribut pentru tragedia din Clubul Colectiv din Bucureşti din data de 30 Octombrie 2015. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei se numără artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi străini.


#Colectiv #Bucuresti


(Scriere cuprinsă în cartea ,,Pe dinafară" - Jurnal dintr-un timp în care am fost doar cuvânt)

8 afișare

© 2018 by Georgia Mihalcea | A Place In Words.                                                                                                                               Property FanaticDaydreamer Pictures