Pisica

Tot primăvară. La munte primăvara vine ceva mai greu, dar, când vine, vine brusc, într-o bună zi. Atunci, se trezesc toate, și păsările, și plantele, iar soarele e peste toate. Strada noastră ducea spre pădure și niciodată nu fusese asfaltată, dar pământul era bun. Când venea primăvara se bătătorea, se făceau mai întâi potecuțe, apoi poteci în toată regula.


Îmi făcuse mama o fustiță verde, tiroleză. Îmi venea foarte bine. Mama era croitoreasă și-mi punea dantele și la chiloței.


Vroia să fiu ca o floare, dar eu o dezamăgeam mereu, pentru că îmi murdăream repede toate hăinuțele și, în loc de funde albe și danteluțe, cînd intram în casă, eram o adevărată pată neagră. Pentru că eram și negricioasă la față, mama îmi spunea ,,făina neagră”.


Verișoara mea Pușa, sau Flavia pe numele ei adevărat, era blondă și teribil de cuminte, de parcă era o plastilină. Nu se mișca de unde o punea mă-să. Ea era ,,făina albă”. Așa-i spunea mama și mi-o dădea exemplu la toate. ,,Copchilița aia poate să stea nemișcată la biserică ore întregi și tu, după un minut stingi lumânările. Te miști de colo colo, de parcă ai viermi în fund! Trebuie să te dau mereu afară de la slujbă!”


Venise Pușa în vizită la tanti Mița, sora mamei și bunica ei, care stătea în capătul străzii noastre. Ideea a fost de fapt a ei. A zis că în ziua aceea i se părea că trebuie să fete pisica lor, că îşi caută loc și s-o urmărim, să vedem și noi cum fată. Zis și făcut.


Am început urmărirea pisicii din grădină în grădină, din grajd în grajd, din pod în alt pod cu fîn. Pisica nu-și găsea locul cu toate că avea burta la pământ și trecuse deja o jumătate de zi de urmărire. În acest timp, pesemne că mama m-a tot strigat pe drum să vin și eu la masă, dar cine să audă? Stăteam atârnate pe scară. Pușa era prima, apoi urmam eu, dornică să pot intra în podul cu pisica.


Deodată mi s-a făcut verde în fața ochilor! M-am ținut strîns de scară, căci mi se oprise respirația și, o dată cu ea, tot. Mama a smuls din gard un buchet de urzici sălbatice și-mi brăzda pulpele și fundul de zor, plină de satisfacție, așteptînd reacția mea. Dădea mama cu urzicile, de mi se bășicase o jumătate de corp și eu, mucles, nu scoteam nici un sunet, nu ziceam nimic, nu plîngeam, nu mă văicăream, nu mă zbăteam. Stăteam ca o stână de piatră, nemișcată, pe scară.


Din ce nu plângeam, din aia dădea mama mai vârtos cu șomoiogul de urzici. Nu mai înțelegea săraca nimic. A început să-și dea ea însăși cu urzici pe mână, crezînd că a luat alte plante dar luase bine. Erau urzici sălbatice în toată regula. Mai buimacă ca ea eram eu, că nu știam ce naiba mi se întîmplă. Eram foarte concentrate să nu facem nici un fel de zgomot, să poată să fete pisica, încât atunci când a venit mama cu urzicile, nu mai eram în stare să reacționez de nici o culoare. Mama s-a enervat pe mine, m-a tras jos de pe scară și m-a pus să îngenunchez în curtea femeii și să zic ,,Mămițica, iartă-mă, că nu mai fac!” Era lucrul pe care mi-l cerea mereu mama și pe care eu nu-l puteam face, chiar dacă mă împingea ea în genunchi. Stăteam acolo cu forța și nu ziceam nimic iar mama zicea: ,,Tot fier rău ai rămas!”


Am plecat amândouă de mână acasă. I-am spus că nu-mi este foame. Atunci mama, ca să mă pedepsească într-un fel și să nu mai dea în mine, mi-a zis să stau lângă tufa de trandafiri sălbatici, pînă o să mă cheme ea în casă, că, dacă nu, nu mai sunt fata ei și nu mă mai primește niciodată în casa ei și mă va duce în țigănie.


Am stat o grămadă lângă tufa de trandafiri, dar mama nu m-a chemat în casă. Nici măcar la masă. Parcă mă uitase. Mă tot ridicam s-o văd. Venise seara, mama punea deja masa de seară, iar eu, tot în curte, lângă trandafir! Am tot stat acolo pînă când s-a făcut noapte de-a binelea. Începuseră să latre și câinii, iar mie mi se făcuse frică. Acum, m-aș fi dus și în genunchi la mama să-i cer iertare, dar mama nu mai avea nevoie de rugile mele. Așa că m-am pus jos la poalele trandafirului și am adormit. Pesemne că, la un moment dat, târziu, a venit mama, m-a dezbrăcat, m-a spălat și m-a culcat. Câteva zile au persistat bășicile de la urzici pe picioarele mele.


Ani de zile după aceea s-a mirat mama cum am rezistat la urzici și cum de am înțepenit total, în negativismul meu!


(fragment din Dealuri, Dealul Copilăriei)


#copilarie #pisica #bataieurzici

© 2018 by Georgia Mihalcea | A Place In Words.                                                                                                                               Property FanaticDaydreamer Pictures